Arta în fineliner și rășină: parcursul meu artistic

Mi-a luat mult timp să pot spune, fără nicio umbră de îndoială, că sunt artistă. Privind în urmă, înțeleg că ezitarea nu a pornit niciodată de la mine, ci de la îndoiala pe care ceilalți o asociau acestei etichete. Pentru mine, arta nu a fost niciodată o identitate, ci o nevoie interioară de a crea. Mi se părea un lucru firesc, până când oamenii au început să mă întrebe ce vreau să devin când voi fi mare și să aștepte un răspuns „serios".

Chiar și astăzi, oamenii mă întreabă cum am ajuns să creez artă, deși cariera mea pare atât de îndepărtată de acest domeniu. Cei mai mulți mă cunosc mai întâi ca manager de proiect în construcții industriale, așa că nu mă pot abține să zâmbesc în fața surprizei lor. Întrebarea lor mă poartă totodată înapoi în perioada în care ofeream răspunsurile pe care ceilalți doreau să le audă, doar pentru a evita predicile care urmau.

Ori de câte ori cineva mă întreabă cum se împacă cele două lumi, mă gândesc la felul în care mi-am pierdut drumul și la modul în care creativitatea m-a readus pe el. Acest răspuns îmi este suficient.

Să începem, însă, cu începutul. Mă numesc Leia. Sunt artistă născută în România și inginer constructor de formație, stabilită în Germania din anul 2013. Creez desene în fineliner și colaje în tehnică mixtă, uneori acoperite cu straturi de rășină. Stilul meu s-a conturat sub influența unei copilării marcate de meșteșugul autodidact, a anilor de desen tehnic și a mutării în străinătate, care m-a scos din zona de confort și m-a readus către artă.

Nu cred că am ales întâmplător stilourile de tip fineliner și rășina. Când m-am mutat în Germania, aveam nevoie de control și de stabilitate, iar fineliner-ul mi le-a oferit. Cu timpul, însă, rigiditatea a început să ceară contrariul ei. Rășina a apărut în viața mea și a adus ceva la care nu mă așteptam: blândețe, imprevizibilitate și echilibru. Aceasta este povestea drumului care m-a condus până aici.

Meșteșugul din copilărie: rădăcinile exprimării mele artistice

Străbunicul meu și-a petrecut cariera supraveghind o hală de oțelărie, o lume definită de utilaje, aer fierbinte și precizie industrială. În afara programului de lucru, însă, picta în ulei în aer liber și cioplea lemnul în forme care existau exclusiv pentru bucuria de a le crea. Fără pregătire formală. Doar o nevoie discretă și constantă de a crea.

Unele dintre cele mai vii amintiri ale mele sunt cele în care îl priveam pictând în curte, apoi îl urmam în atelierul din subsol: mirosul de lemn proaspăt, huruitul mașinilor de tăiat și el, în halat, complet absorbit de meșteșugul său. Cu mult înainte de a lua în mână un stilou cu tuș, desenam la acea masă, privindu-l cum lucrează.

Această tensiune dintre structură și exprimare de sine a devenit firul roșu al vieții mele, chiar înainte de a avea cuvinte pentru a o descrie.

Femeile din familia mea au purtat propria versiune a acestei dualități. Broderie, tricotat, croitorie, scris: mâinile lor mereu creează ceva. Munca lor a fost dintotdeauna, și continuă să fie, una dintre cele mai importante surse de inspirație ale mele și o amintire discretă a ceea ce pot realiza dăruirea și creativitatea.

De la desenul tehnic la arta ghidată de emoție

Desenul tehnic a făcut parte din viața mea timp de ani de zile. Măsuram, schițam și corectam linii până când respectau întocmai specificațiile. Mi-a oferit o precizie care se regăsește și astăzi în liniile curate și deliberate ale lucrărilor mele în fineliner.

M-a învățat, de asemenea, reținerea, iar multă vreme această reținere m-a limitat. Fiecare lucrare părea un exercițiu tehnic: corectă, dar rece. Fără să pun vreodată la îndoială, ajunsesem să cred că emoțiile nu au ce căuta în munca mea, că sunt o slăbiciune care trebuie ținută departe de ecuație. Mi-au trebuit ani ca să renunț la această convingere.

Între 2010 și 2013, după absolvirea facultății și în timp ce locuiam și lucram în Timișoara, am găsit o eliberare neașteptată în tangoul argentinian. Nu exista un plan de execuție și nici un standard fix față de care să corectez, ci doar două persoane care răspundeau muzicii și una celeilalte în timp real. Tangoul m-a învățat că exprimarea nu are nevoie de o justificare tehnică pentru a fi validă. Trebuie doar să fie simțită.

Lecția aceasta nu mi-a schimbat peste noapte modul de lucru, dar a sădit o sămânță: poate că sentimentele, și nu doar formulele, ar trebui să călăuzească lucrarea.

În 2013, m-am mutat în Germania pentru a-mi continua cariera de inginer constructor. Să las în urmă prietenii, limba și tot ceea ce îmi era familiar a fost mai debusolant decât mă așteptasem. În acea perioadă de schimbare radicală, arta a devenit ancora mea, un punct stabil la care puteam reveni în timp ce totul în jur se schimba.

Arta în fineliner și rășină: cum s-a conturat stilul meu distinctiv

În primii ani petrecuți în Germania, în timp ce o luam de la capăt și îmi construiam viața de la zero, am descoperit combinația care avea să devină stilul meu distinctiv: ilustrația în fineliner împreună cu straturile de rășină.

Fineliner-ul mi-a oferit precizia pe care o adusesem din inginerie. Rășina mi-a oferit ceva de care nu știam că am nevoie: profunzime, imprevizibilitate și o textură fizică pe care niciun stilou nu o poate reproduce.

Rășina nu face întotdeauna ceea ce îi ceri. Se adună în bălți. Prinde lumina diferit din fiecare unghi. Te obligă să accepți o mică imperfecțiune în lucrarea finală. Asociată cu liniile exacte ale desenului în fineliner, a creat un echilibru care, în sfârșit, mi s-a părut sincer: structură și abandon, control și eliberare. Era aceeași tensiune pe care o explorasem prin dans înainte de a mă muta în străinătate.

Curând, experimentam cu forme și modele geometrice alături de motive florale și de animale, alternând între realism și abstracție în funcție de ceea ce avea nevoie să transmită fiecare lucrare. Creația mea a devenit mai puțin preocupată de redarea fidelă a unui subiect și mai mult de transpunerea unui sentiment într-o metaforă vizuală. Dacă vă simțiți atrași de arta mea, poate că avem ceva în comun: dorința unui echilibru între structură și eliberare.

Un deceniu de artă: repere ale parcursului meu creativ

Au trecut zece ani de când am reluat creația artistică în mod regulat, alături de funcția mea cu normă întreagă de manager de proiect în construcții industriale. În acest deceniu, lucrările mele au evoluat de la caiete de schițe private la piese finalizate pe care sunt mândră să le semnez. Am trecut de la copierea a ceea ce vedeam la construirea unui limbaj vizual original, în jurul unor teme care contează pentru mine: începuturile, tranzițiile și deciziile discrete pe care le luăm pentru a ne urma menirea.

Mă atrag simbolismul și culorile vii. Am nevoie de lumină, culoare și echilibru pentru a mă simți optimistă și deschisă. Arta mea reflectă această lume interioară.

Inspirația artistică: viața de zi cu zi, culoarea și meșteșugul

Inspirația rareori vine sub forma unei idei complete. Mai degrabă, este un fragment, o combinație de culori sau o formă observată într-un loc complet străin de artă, pe care o port cu mine până când își găsește locul într-o lucrare.

Munca mea este adesea inspirată de lumea din jurul meu și de viața cotidiană. Mă inspir atât din surse tradiționale, cât și din cele contemporane, inclusiv din genul de meșteșug autodidact practicat de străbunicul meu: neșlefuit, intuitiv și motivat de nevoie, nu de ambiție.

În prezent, lucrez cu stilouri de tip fineliner, instrumente digitale de procesare, acrilice și acuarele, precum și cu rășină. Faptul de a pune stiloul pe hârtie și de a mă pierde în procesul creativ îmi aduce o bucurie profundă, iar această bucurie este, de obicei, cel mai clar semn că sunt pe drumul cel bun.

Prezentarea artei mele online și legătura cu comunitatea artiștilor

La început, arta a fost în întregime privată: caiete de schițe, pânze neterminate, lucrări pe care nu le-a văzut nimeni în afară de mine. Pe parcurs, însă, am hotărât să fac mai mult din ceea ce iubesc, iar asta însemna să împărtășesc.

Construirea unei prezențe online a oferit lucrărilor mele un public, dar, mai important, m-a pus în legătură cu alți artiști care își pun întrebări similare despre stil, disciplină și onestitate emoțională în practica lor.

Pentru cei care urmăresc evoluția unui artist în timp, prezența online funcționează, de asemenea, ca o formă de proveniență: un istoric documentat al modului în care un stil a evoluat, lucrare cu lucrare, an de an. Fiecare postare, fiecare imagine din timpul procesului de creație și fiecare lucrare finalizată se adaugă unei evidențe verificabile a originii operei și a intenției din spatele ei.

Faptul de a-mi împărtăși public lucrările mă menține, de asemenea, fidelă standardului pe care îl respect încă din anii de pregătire tehnică: precizie în trasarea liniilor, onestitate în emoție și niciun compromis în privința vreuneia dintre ele.

Următorul capitol al parcursului meu creativ

Drumul meu, de la atelierul străbunicului la planșetele de desen tehnic, apoi la fineliner și rășină, nu a fost niciodată o linie dreaptă. Nu mă aștept ca ceea ce urmează să fie una.

Ceea ce știu cu certitudine este că o singură întrebare a ghidat fiecare etapă: cum pot crea ceva care să fie, în același timp, solid din punct de vedere tehnic și adevărat din punct de vedere emoțional?

Dacă îmi descoperiți lucrările pentru prima dată, vă recomand să începeți cu piesele care îmbină precizia liniilor în fineliner cu profunzimea imprevizibilă a rășinii. Această combinație exprimă cel mai clar stilul meu și face legătura între tot ce am creat, de la primele caiete de schițe până la colecțiile actuale. Puteți explora o selecție a lucrărilor mele în Galeria de Artă și în Shop.

Aveți o întrebare sau doriți pur și simplu să mă salutați? Vă rog să utilizați formularul de contact de pe site. Citesc fiecare mesaj și vă voi răspunde în termen de două-trei zile.

*O notă despre cuvinte: cum folosesc inteligența artificială pentru a-mi perfecționa textele

Îmi place să scriu, dar arta vizuală a fost dintotdeauna principalul meu mijloc de exprimare. Stilourile de tip fineliner și rășina îmi permit să exprim ceea ce cuvintele nu reușesc adesea. Totuși, acestea contează atunci când îmi împărtășesc viziunea, așa că folosesc Jasper AI pentru a-mi perfecționa textele. În acest fel, textul care însoțește lucrările mele este la fel de rafinat ca arta în sine, iar eu mă pot concentra pe transpunerea ideilor în formă vizuală.